..

Nu pot să cred că timpul zboară aşa de repede, că numai acum stăteam în băncile din generală. Totul de atunci a fost şters (dar nu de tot, pentru că mai am eu un loc unde le păstrez) şi rescris doar că e schimbat contextul şi continutul, dar o mică/ mare parte există pe acolo pe undeva. Lăsându-mi imaginaţia să curgă, pot să fac o comparaţie la lumiile diferite unde am trăit şi voi mai trăi, unde totul are un înţeles dar, dacă mă gândesc mai bine, acolo, în acele lumi sunt multe multe întrebări la care vrem cu toată inima să găsim vreun răspuns rătăcit, dar asta nu se poate întâmpla pentru că fiecare întrebare are răspunsul EI.

ACUM în mintea mea mă aflu pe coridorul Colegiului National Liviu Rebreanu, unde în acest moment nu este nimeni, doar EU. Făcând doi, trei paşi timizi, incerc să îmi caut locul, dar nu, încă nu găsesc nimic să ămi placă..Dar, (există şi un "dar") văd ceva în depărtare, sau mai bine spus, pe cineva, vine spre mine, dar când imi întind mâna, dispare. Ochii aceia pătrunzători au rămas întipăriţi în mintea mea, şi culmea, nu scăpam de ei. Mă urmăreau peste tot. Oare să fi fost cineva pe care eu să o/îl fi stiu? La întrebarea asta cine îmi raspunde? Cum credeam. Nimeni. Doar Eu.

O mică/mare perfecţiune

O mică/mare perfecţiune!

Există oare cineva care să se priceapă la toate? Nu, nu există. Dar ştiu pe cineva care e aproape de acestă perfecţiune, deşi uneori cred că este o ‘’mică perfecţiune’’. Dar să recunoaştem, ştii cum se zice ’’Nobody’s perfect’’. Deşi ar trebui să spun despre cine voi scrie, dar nu am s-o fac.De ce? Pentru că vreau să vă faceţi voi o idee.

E micuţă dar deşteaptă, e frumoasă şi vorbăreaţă, ştie care e limita, stie care e minimul, ştie să ofere afecţiune, ajutor, sfaturi, şi nu în cel din urmă ştie să împărtăşească fericirea. Odată ce e tristă parcă totul s-a stins în jurul ei şi poate se intreabă ’’De ce?’’

Se regăseşte în locuri mici, dar importante unde poate să îşi lase imaginaţia să lucreze, intrănd intr-o lume numai a ei; unde totul primde viaţă şi putere de a învinge răul. Ea se cheamă Alexandra, o fiintă unică.

Unsfârşit...Ninge

E târziu.Afară este o pătură albă sclipitoare care acoperă intreg pământul.:) Fulgii lucesc în văzduhul aglomerat, parcă sunt nişte beculeţe dând de ştire că ninge.Ce bucurie mai mare ca aceasta şi-ar dori cineva in timpul ierni?

Adevărul falsificat...Povestea Sarei

Oare aşa trebuie să fie? Oare e mai bine să fi exclus decât să fi inclus?Crede-mă, incă nu am aflat răspunsul şi vreau să aflam impreună.Din opinia mea, cred că toată lumea vrea să fie in mijlocul atenţiei şi să fie cel mai respectat, cel mai bun la toate. Poate sunt asemenea persoane.Şi cu siguranţă sunt.Dar dacă cineva se simte delimitat intr-un colţ departe de lume, exclus de tot ce se intâmplă?Deseori văd cum ''prietenii'' se uită la mine cu o privire răscolitoare parcă sunt vinovata pământului.. nici nu ştiu cum să reacţionez; stau şi privesc să văd cum decurg lucrurile care bineînţeles nu au nici un rezultat.
Parcă aş sta in băncuţa mea total desprinsă de celelalte bănci, fără nici o legătură cât de mică.Dar ce să fac? Sper, sper că poate cineva v-a privi şi la mine cu jumate de ochi.Totul mi se pare foarte ciudat! Eu imi ajut prietenii dar ei in schimb imi intorc spatele.:| Când cineva are nevoie de un sfat, il dau, când cineva are nevoie de ceva, iarăşi il dau, dar când eu am nevoie de ceva, totul s-a făcut beznă. Adevărul e că sunt prea bună,poate, dar alteori, nu mai pot să ma controlez şi mă descarc.Nu cred că asta ar deranja pe cineva. Oricine poate face asta, chiar şi tu.Am o concluzie proprie :"Nimeni nu e făcut să respingă, e făcut să-i inţeleagă pe cei respinşi.

Prietenia.

Ce poate fi asta? Sună interesant,nu? Păi eu am o definitie care o sustin: E un mod prin care poti sa ai lânga tine o mulţime de persoane dragi, care te respecta, te ajuta şi stie cine eşti cu adevărat.Asta cred eu.Dacă ar fi să o luam altfel, ar fi mult mai multe definiţii complicate şi lungi , dar asta e ce-a mai simplă pentru mine.
Prietenia este unul dintre lucrurile cele mai frumoase.Persoanele care iţi fac impresii false nu se pot numii prieteni.Aceia nu ştiu ce vor, sunt indecişi, si indifereţi faţă de situaţie.Odată ce ţii la o persoană şi eşti conştient/ă că şi el/ea ţine la tine, atunci prietenia intre voi incepe să scârţâie, şi asta e bine.Nu uita: ''Nu merită să laşi o prietenie pentru un lucru nesemnificativ , pentru că atunci nimic nu mai are semnificţie intre voi.''

De ce ..nu..?

Există multe intrebări pe care majoritatea persoanelor şi le pun.Şi cine le răspunde? Se frământă in adândul sufletului lor şi se gândesc ’’de ce eu?”Câteodată e mai bine să nu ştii răspunsul lor, pentru că dor, cu o durere ce lasă o rană adâncă, dar care de-a lungul timpului se ameliorează şi apoi dispare.Poate că te gândeşti la diferite pesoane şi te intrebi :’’ Am greşit eu cu ceva?”Poate că ai greşit, poate că nu, dar asta nu le impiedică pe unele persoane să te spulbere in mii şi mii de bucaţele de durere din cauza nepăsării.Oare nu ar fii mult mai bine fără acesti oameni? Cu siguranţă că e mai bine, dar aşa nu ar mai exista trădare , durere , speranţă , singurătate , dezamăgire , şi umilire..E mai bine să ne gândim de 2 ori inainte de a spune ceva ce i-ar pune pe gandit pe alţii.Dezamăgirea e un sentiment urât.Dar mai urât ca acesta e egoismult.Cu aceasta poţi distruge şi poţi face multe catastrofe in fragilele suflete care suportă orice durere, dar care poate ierta şi poate sterge cu buretele orice mizerie. De ce se intâmpla asta? Oare din cauza că nu lăsăm de la noi sau din cauza dezamăgirii? Eu am ajuns la concluzia asta:’’E mai bine să laşi de la tine pentru a nu dezamăgi.’’ Poate te-ai plictisit să fii bun cu alţii sau poate iţi spui ’’ numai eu să il ajut ‘’ Eu zic : e mai bine să ajuţi tu prima/ul pentru ca să fi şi tu ajutat la rândul tău. O să inchei spunându-ţi aceelaşi citat: ’’Nu te gândi numai la tine poate uiţi că există oameni care se gândesc la tine’’. Poate că te-am incurcat mult cu ce am scris eu aici şi că in mintea ta este un război, dar dacă e aşa, mai citeşte odată!

asta da şcoală:x

azi.09.06.2010. a fost o zi super la şcoală.care e cam aşa:
e dimineaţă.sună alarma de la telefon.cam pe la 6.50.mă trezesc mă imbrac.mă aranjez.blabla.şi e 7.30:))) [deja].plec.şi mă plictisesc până la şcoala pt că milii nu mai vinecu mine pe unde mă duceam eu.şi intr.un final ajung la şcoală.când să intru in clasă m.am băgat in mădă.si mi.o zis ''scuze.''apoi am intrat in clasă.si se sună de prima oră.trece 45 de minute şi intra profa in clasă.apoi.s.a terminat ora.şi am inceput sa jucăm carti.i.am bătut pe toţi bineinteles.şi iar şi iar.până s.au plictisit de atâtea infrângeri.apoi.vin următoarele ore şi profii nu vin şi.iar am jucat cărţi.dar de data asta ne.am inpreunat 2 clase.adică clasa noastra cu clasa a 8-a A..şi i.am batut şi pe ăiă.apoi ne.am plictisit şi fiecare o plecat prin parc.după aceea.am plecat din parc cu o colegă sa ia niste ceai ''hapciu '' pt. maicăsa.apoi am venit acasă.si am mâncat .=)).şi am venit la milii.si am mers la francesca sa cumpere nuj ce.şi ăia de acol habar nu au ce marfă au pe acol.mă rog sunt nişte loseri!.şi acum mă plictisesc.pa!